Nr. înreg. 2762 / 13.09.2023

Precizări privind acordarea rechizitelor școlare gratuite pentru anul școlar 2023-2024

  • Baza legală: OG 33 / 2001 , Legea nr 126/2002, OMECTS nr. 4385/2012

            În conformitate cu Legea nr. 126/2002, se acordă rechizite școlare elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară-

adică maxim 1500 lei venit net în luna iulie 2023 pe fiecare membru din familie.

La stabilirea venitului mediu lunar net pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizațiile de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți, arendă, chirii după clădiri, arendă după terenuri, etc.

ACTE NECESARE:

  1. Cerere tip;
  2. Copii după C.I. (buletin) sau certificate de naștere pentru părinți/tutori/reprezentanți legali și pentru toți copiii aflați în componența și în întreținerea familiei;
  3. Acte doveditoare pentru venitul lunar net din luna iulie 2023. Se depune la dosar unul sau mai multe acte în variantele:
  • Adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2023 pentru ambii părinți,
  • Copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie;
  • Adeverință de la ANAF pentru ambii parinti;
  • Adeverinţă de la Primărie că deţin / nu deţin terenuri
  • Declarație pe proprie răspundere pentru cei care nu realizează venituri
  • Adeverințe sau copie extras de cont pentru primire burse pentru elevi și studenți (daca este cazul primirii bursei in luna iulie 2023);
  • Hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul).

 

Dosarele se depun la școală până MARŢI, 19 SEPTEMBRIE 2023.

 

cerere+decl RECHIZITE

Decl_TIP_propria rasp nu realizeaza venit_2023

ORDIN 4385_2012_acordare_rechizite

Plugor S Precizări privind acordarea rechizitelor școlare gratuite pentru anul școlar 2023-2024